În seara asta am promis o poveste. O poveste, ca toate poveștile, are întotdeauna un mic sâmbure de adevăr. Așa că așezati-vă comod și haideți să însoțim personajele noastre într-o călătorie de seară.
Despre mine v-am tot povestit așa că știți deja ca am o vârstă venerabilă. Experiență am dar încă mai adun. Acum câteva secole, am poposit în preajma reginei Boadicea, eram chiar tânăr aș putea spune. Pentru că regina, o femeie extraordinar de frumoasă dar care a făcut să tremure viteji din armata romană, m-a primit în casa ei m-am gândit să ofer ceva în schimbul ospitalității. Părea ca nu am ce să ii ofer acestei femei extraordinare.
O dată cu moartea soțului său, Prasutagus, Boadicea a devenit conducătoarea unui trib celtic, Iceni, din Sudestul Britaniei. Cu o inteligență și o putere de a trăi extraordinară a reușit să stabilească relații diplomatice cu administrația romană, deși aceștia din urmă considerau că o femeie în această poziție nu reprezintă altceva decât o breșa în armata inamică.Îmi aduc aminte că reușeam cu greu să o urmaresc în ritmul ei alert și atunci i-am oferit un cadou. Într-o seară (după ce am munict vreo săptămână) i-am pregatit (în cort cu servitoarea-i înțeles) apă clocotită la focul din curte. În apă am strecurat ingredientele secrete ce le primisem de la o buna mea prietenă, vindecătoarea (o să va povestesc altă data). Astăzi aș spune ca era o aromă de cafea si scorțișoară (doar că încă nu îi întâlnisem). Lângă o aștepta un ceai verde cu puțin iz de lămâie. Și am stat de o parte să văd cum este primit gestul meu.
Boadicea a părut mai întâi deranjată (sunt diplomat) de faptul ca timpul prețios nu poate fi pierdut răsfățându-te chiar și pentru o clipă. Dar pentru ca erau toate acolo nu se cuvenea risipa așa că iat-o cum în lumina lunii soarbe un ceai verde și se îmbată cu mirosul ingredientelor mele secrete. Cred că atunci am vazut-o într-adevăr pe Boadicea soție, conducătoare și mamă. Era doar ea și luna. A doua zi am fost chemat pe un ton poruncitor să dau socoteală pentru cadoul meu și am primit titlul de Cel care știe (cam pompos dacă mă întrebați pe mine, dar recunosc că m-am simțit măgulit).
Și știți de ce? Pentru că uneori uităm să ne răsfățăm pe noi când doar câteva momente ne-ar putea aduce atât de multe în orice alegem noi să facem. O minte sănătoasă are nevoie de răsfăț.
Și pentru că ați ascultat poveștile unui bătrân călător vă ofer Episodul 2 contemporan:
Pachet antioxidant , detoxifiant „Boadicea Moon” :
- ceai verde celmar cu aromă de lămâie
- complex detoxifiant
- săpun cu cafea și scorțișoară
Te aștept cu Episodul 2 varianta tipărită și îl primești doar pentru 42,98 RON.
 |
Pentru Tipărit |
Somn Ușor!